Elemente de criptografie

    Securitatea informaţiilor este complexă. Printre obiectivele securităţii informaţiei se numără şi  diminuarea/eliminarea riscurilor de distrugere accidentală sau voită a informaţiilor şi limitarea/interzicerea accesului neautorizat la acestea. Dacă ne referim la mediul virtual  (sistemele de calcul) problema devine şi mai complicată, deoarece informaţiile/datele  necesită protecţie dar în acelaşi timp trebuie să fie disponibile uzilizatprilor autorizaţi.

    Obiectivele de protecţie amintite anterior pot fi atinse prin codificare (criptare) a  informaţiilor. Această soluţie este eficientă atunci când memorarea sau transmiterea acestora se efectuează prin medii nesigure utilizând metode specifice.

    Criptarea conferă protecţie informaţiei transmise prin diferite medii de transmitere, protejate sau neprotejate. În acest scop emiţătorul alege un algoritm/mecansim  de criptare.

    Criptografia urmăreşte două obiective principale:

    • protecţia sau confidenţialitatea ( prevenirea dezvăluirii neautorizate a unei informaţii transmise sau memorate);
    • autenticitatea sau integritatea ( prevenirea unor modificări neautorizate a datelor) informaţiilor protejate.

    NBS (National Bureau of Standards –SUA) a publicat cerinţele pentru standardul algoritmilor de criptare, care se referă la:

    • algoritmul trebuie să prevadă un nivel ridicat de securitate;
    • algoritmul trebuie să fie public în întregime, cu specificaţii complete şi uşor de înţeles;
    • securitatea algoritmului să fie concentrată complet în tăria cheilor şi nu în algoritmul în sine;
    •  algoritmul trebuie să fie disponibil tuturor utilizatorilor;
    •  algoritmul trebuie să fie flexibil, să poată fi adaptat unor diferite tipuri de aplicaţii;
    • implementarea algoritmului în dispozitive electronice să fie ieftină;
    •  algoritmul trebuie să fie eficient;
    •  să fie prevăzută posibilitatea validării algoritmului;
    •  algoritmul şi dispozitivele utilizate de acesta să poată fi exportate.

    Un sistem criptografic are următoarele componente [1]:

    - spaţiul mesajelor în text clar, {M};

    - spaţiul mesajelor în text cifrat , {C};

    - spaţiul cheilor, {K};

    - familia transformărilor de cifrare, Ek:  MC ; unde k ∊{K}

    - familia transformărilor de descifrare, Dk: CM ; unde k ∊{K}

    Fiecare transformare de criptare/decriptare este definită de un algoritm de criptare respectiv dcriptare.

    În literatura de specialitate se utilizează două categorii de algoritmi criptografici:

    1.  metode criptografie simetrice
    2. Caracteristica de bază a acestor algoritmi este dată de asigurarea secretizării cheii de codificare, pe de o parte, şi unicitatea cheii de codificare/decodificare, pe de altă parte. Cu alte cuvinte, cheia de codificare este aceeaşi şi pentru decodificarea mesajului.
    3. metode criptografice asimetrice [2]
    4. Constă în folosirea în procesele  de criptare şi decriptare a două chei specifice fiecărei operaţii. Această metodă se mai numeşte şi criptarea cu chei publice. În aceste criptosisteme fiecare utilizator A, deţine o transformare de cifrare publică şi o transformare de descifrare secretă, ce nu poate fi obţinută din transformarea publică de cifrare

      


    [1] Patriciu V.V., Posibilităţi de utilizare a metodelor criptografice în reţelele teleinformatice, în vol. Cibernetica şi informatica economică, Ed. Academiei RSR, 1988

    [2]  Diffie W., Hellman M.E., Multiuser criptography, National Computer Conference, New York, 1976

    © 2018 Virtual-academy.ro